|
Porcul Eustațiu Pînă să ajungă la mine, porcul Eustațiu a schimbat mulți stăpîni din cauză că, deși atinsese incredibila vîrstă porcină de treizeci de ani, nu pusese pic de șuncă pe el. Eu l-am ales (neștiind ce șarpe de porc iau să cresc la sîn) dintre alți godaci care gozăiau, cu rîturile cît bumbul, printre vergile unei banițe de răchită, într-un iarmaroc oarecare. Precupețul mi l-a dat în schimbul unei brichete fără gaz - un chilipir pentru amîndoi. Am luat purcelușul acasă și i-am zis Eustațiu, pentru că avea o pată neagră pe cap. Dacă tot nu se îngrășa, îl țineam în loc de pisică. Un bibelou viu. Ce mîncam eu, îi dădeam și lui. Unde mergeam, hopa ! și Eustațiu. Dormea lîngă mine, îl trecusem ca persoană la întreținere, îi cumpăram conserve și harbuji... Ce mai, l-am iubit pe Eustațiu!... Tot drăgălindu-l, văd că, de la o vreme, purcelul începe să-și cam îndese cotlete pe sub șorici. De unde era un porc mic și timid, s-a făcut o dihanie fălcoasă și teribil de ahtiată după scrofițele din balcoanele megieșe. I-am suportat mofturile și guițăturile obscene, dar, cînd s-au pornit gîrlă reclamațiile de la vecini, am decis să mă despart, cu părere de rău, de Eustațiu. În ziua cînd trebuia să-l tai, dolofanul dispăruse - parcă știa ce-l așteaptă... Am aflat mai în urmă că se oploșise pe lîngă o scroafă sexy care l-a propulsat în lumea bună... După cîțiva ani, Eustațiu al meu ajunsese mare. Mare de tot. Se plimba prin București, cu gărzi de corp alături, care-i țineau sub rît găleata cu cele mai scumpe și mai delicioase lături. Devenise parlamentar ! Cînd ne-am reîntîlnit, a oprit girofarul și, în amintirea vremurilor de altădată, mi-a oferit o masă la restaurantul Parlamentului. Mi-a oferit udătură rămasă de la cumetria lui Fane Spoitoru și niscaiva deserturi de la o paradă de modă, găzduite de Parlament. M-aș fi simțit bine, dar înfruptîndu-mă cu acele resturi de lux mi-am amintit de vremurile cînd Eustațiu mînca ce mîncam și eu și, drept să spun, m-am cam supărat pe el. Ne-am luat la harță. Gărzile lui de corp m-au bătut măr, compot au făcut din mine. După fursecuri, picioarele în gură au un gust amar. "Deci așa, Eustațiule - i-am spus eu - , așa mă răsplătești !... te-am hrănit de la gura mea, te-am spălat, te-am crescut... te-am iubit, Eustațiu!... și tu pui gorilele să mă bumbăcească!" « Sictir, cetățene », mi-a răspuns el, ștergîndu-și rîtul (cîndva atît de drăgălaș) cu o bancnotă de o cinzeacă de dolari. Înnebunit de nerecunoștința lui, m-am smuls din brațele bodyguarzilor și am proptit cuțitul lui Eustațiu între gușile de sub gît, gata să-l tai, măcar să-mi scot pîrleala. Deja vedeam balconul împodobit cu șunci și cîrnați. Dar el, impasibil, a grohăit: "Pardon, cetățene, am imunitate". M-a dat resemnat în lături... adică: de o parte. De atunci nu mai cresc porci și nici carne nu mai mănînc, decît cînd îmi trimite mama. Carne adevărată, de la țară, fără E-uri, fără damf de parlamentar. |
|
Viorel ILIȘOI Alte isprăvi... |