Naşterea mea în poezie (1969)

(membru al Uniunii Scriitorilor din România)

Vasile POENARU

Poet, Scriitor pentru copii, - CCNP LAN ATM Specialist; CCDA; CCNA; CCNA WAN

Home

Pagina principală

Cărţi publicate

Apariţii în reviste

Apariţii în străinătate

Înapoi la pagina principală

Naşterea mea în poezie

Imensitatea aceea albastră, prinsă

în plasma păianjenului roşu,

topită-n păsări grele, curgea, vuind, în mine.

Termitele secundelor îmi circulau prin vertebre

clădindu-şi zorii albi în furnicare.

Rechinii orelor mă purtau spre poezie

prin mările vorbirii,

tot timpul lovindu-mă de sunete

ca de nişte stânci dureroase.

Eu

O frunză a tăiat cerul;

o pală de vânt a murit;

un pom a supt bogăţiile Universului;

o  apă a despicat pământul.

Acestea sunt din puterea marelui zeu

numit Transformare.

Numai eu rămân acelaşi mereu

şi merg pe o dreaptă cărare,

cu fruntea brăzdată de-un curcubeu.

Autoportret

Gigantic, ceru-mi domină deasupra...

Asemeni porumbeilor gingaşi,

nourii mi se aşază lin pe umeri.

Stamine de raze-mi împodobesc faţa

şi-n ochi îmi arde

albastrul floral.

Meditaţie

Pe dealu-nalt ce duce către vise

Albastră, ceaţa a cuprins tăcerea.

Pe după deal, cu faţa purpurie,

Se-ngână noaptea dulce cu durerea.

În calda tremurare-a lirei mele

Cutreier frumuseţi nebănuite

Şi visul meu bogat e în zenite -

Adâncă nesfârşire de ceruri infinite:

Gândire supraumană mă aşteaptă.

Punct fix

Zborul are trup de aer -

crud, se hrăneşte din cuvânt -

este ţesut în lungi lumine

dintru sfârşit către-nceput.

El e punctul fix din cerc

în care păsările mor

şi reînvie ca Phoenix

din propriul lor galop solar.

Zboru-i liniştea de scoică

ce se petrece-n roşu cald -

asemeni clipei astă pleoapă

peste-un ochi oprit în salt

Ah, albastrul mi-e aproape

precum trupul, precum ramul...

timpul naşte-un ochi de apă,

Fruntea cerului îmi scapă.

Icoană înserării

Se strânge umbrela de lumină şi totul

este inundat de vrejii unor râuri

fluide, albăstrui.

Din ierburi se ridică tacticoşi, unul

câte unul, cărăbuşii aurii.

De după un copac agăţat de punctele

cardinale,

în plin zbor şi sigur vâsleşte Fecioara.

Floare vibrând

Mişcarea-i credinţa că existăm.

Spaţiul şi timpul

dimensiunile puterii noastre

de a crede.

Materia este genmunea

fără de început şi sfârşit

care ne umple pe noi cei

fără de început şi sfârşit

Ca mirosul unei flori o cameră

albă şi fără dimensiune,

ca puterea de a putea să poată.

Fază

Îmi sorb prin existenţă - existenţa mea

aprofundând în miez visuri, patimi, ere...

Spiritual exist, zeu fără de stea,

Saturn împodobit c-un inel de durere.

Transcedentala sferă în care mă concep

se sparge ca şi oul când puiul e format.