Petre Ghelmez                                                                                                                                                    Balena Albastră

înapoi la colecţie

pagina anterioară                                                                                                                                                           pagina următoare

3

4

MELCUL CEL UITUC,

CĂLĂTORIND PE BUTUC, CU CASA-N

SPINARE, S-AJUNGĂ LA MARE

Melcul adormise. Visa.

- Pic-Poc! Pic-Poc! Cineva bătea în peretele casei lui.

- Cine e? - zise Melcul, căscând, fără să pună mâna la gură.

Nu-i răspunse nimeni.

- Pic-Poc! Pic-Poc! - se auzi iar, de data aceasta pe acoperişul casei.

- Măi, să fie! Zise el, ştergându-şi ochii cârpiţi de somn. Am impresia că totuşi cineva mă deranjează.

Şi, dând de-o parte zăvoarele somnului, scoase capul pe fereastră.

- Suntem noi, picăturile de ploaie, ce ne scurgem prin lumina Pădurii-n şiroaie! - se auziră atunci mai multe glasuri mărunţele.

- Bată-vă, să vă bată! Voi eraţi? Şi eu care credeam că sunt firicelele de nisip din apa mării!

Numai ele bat în pereţii casei mele aşa! De voi şi uitasem! Dar la ce bun? Tot una! Apă aici, apă la mare! Simt că putrezesc de umezeală şi de amărăciune.