Muzeul National al Agriculturii - Biserica de lemn "Poiana"

Biserica de lemn "Poiana"

Repere cronologice

1737 - Prima atestare documentară (lespedea de piatră din pridvorul bisericii)

1775 - Menţionată documentar funcţionarea în biserică a unei şcoli sec. XVIII-XIX Realizate icoanele pictate pe lemn din biserică (majoritatea au aparţinut Bisericii de la Poiana) şi uşile împărăteşti (sec. XVIII)

1894 - Clopotul din bronz - construit la Bucureşti de Alexandru Spireanu (aduse de la biserica dezafectatã din Ivăneşti)

cca. 1900 - Biserica din Poiana este scoasă din cult

anii '50 - Acoperişul frânt de furtunã al bisericii a fost refăcut de sătenii din Poiana

1979 - Biserica este mutată şi refăcută la Poiana de Sus (la iniţiativa d-lui Răzvan Ciucă, director al Muzeului Judeţean Ialomiţa)

sept-dec 2000 - Biserica este strămutată la Slobozia, în parcul M.N.A. (la iniţiativa d-lui Răzvan Ciucă, director al Muzeului Naţional al Agriculturii, cu îngăduinţa, binecuvântarea şi sprijinul material al P.S. dr. Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor)

17 dec. 2000 - Biserica "Poiana" este târnosită de P.S. dr. Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor cu hramul "Sf. Ierarh Nicolae" şi "Buna Vestire"

Duminică, 17 decembrie 2000, la Slobozia, a fost târnosită biserica de lemn cu hramul "Sf. Ierarh Nicolae" la care s-a adăugat şi hramul "Buna Vestire". Slujba a fost săvârşită de P.S. dr. Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor şi de un important sobor de preoţi.

La târnosire au asistat peste 300 de enoriaşi, numeroase personalităţi ale vieţii culturale, politice, sociale din judeţul Ialomiţa şi judeţele învecinate, reprezentanţi ai autorităţilor locale de stat.

Biserica de la "Poiana de Jos" este un document original şi autentic de istorie şi arhitectură (înscris pe Lista monumentelor istorice la poziţia 23B011). "Biserica din jos" de la Poiana este totodată un document istoric viu, satele cu biserici din lemn încadrându-se în fondul de bazã al aşezărilor rurale româneşti de tip adunat, "caracterizat prin stabilitate".

Documentele care vorbesc de începuturile ei sunt puţin confuze. Cert este că la Poiana de Jos, pe o moşie megieşească, locuită de moşneni, documentele atestă prezenţa bisericii cu hramul "Sf. Ierarh Nicolae" "de vârghii (de stejar) învălită în şindrilă veche" la 1737. (Radu Creţeanu, Bisericile de lemn din Muntenia, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1968). Lemnul, lucrat din bardă şi secure, va fi fost adus din "codrul surd" de stejar aflat pe hotarul satului.

În 1775 este menţionată documentar înfiinţarea aici a unei şcoli cu doi preoţi şi un dascăl.

În lucrarea sa, "Un sat de foşti moşneni din Câmpia Românească: Poiana de lângă Ialomiţa" (în Sociologie Românească, A III, 7-3, 1938), învăţătorul Mircea Stănescu (membru în echipele savantului Dimitrie Gusti) scria că la biserică "nu se mai slujeşte de 40 ani".

Aproape definitiv abandonată, în anii '50 sătenii au refăcut acoperişul frânt de furtună. De la bisericã au fost înstrăinate însă uşile de la catapeteasmă, icoanele, cărţile vechi, clopotul ...

În 1979, dl. Răzvan Ciucă, director pe atunci al Muzeului Judeţean Ialomiţa (ajutat material de Consiliul Popular al judeţului Ialomiţa), reface la Poiana de Sus acest impresionant document de arhitectură veche ţărănească. Biserica a rămas în continuare în conservare, dar în anul 2000, tot la iniţiativa d-lui Răzvan Ciucă, director al Muzeului Naţional al Agriculturii, cu sprijinul nepreţuit al P.S. dr. Damaschin Coravu, Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor, al d-lui Gheorghe Savu, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa şi al altor oameni cu credinţă în Dumnezeu şi cu respect pentru istorie, biserica de la Poiana a fost strămutată lângă Muzeul Naţional al Agriculturii.

Strămutarea bisericii a fost realizată de o echipă de meşteri din Maramureş (staroste Gavrilă Cocean), conservarea ei fiind realizată de restauratorii M.N.A. Pictura bolţii (sponsor principal Banca Comercială Română) va fi realizată de maestrul Ion Nicodim. În duminica de 17 Decembrie 2000, orele 9.00, la Slobozia, s-a ivit o nouă parohie: "Buna Vestire". Cu binecuvântarea P.S. dr. Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, dl. Răzvan Ciucă a fost hirotesit ipodiacon. A fost numit primul preot paroh: Dragoş Gabriel Stanciu.

Caracteristici constructive şi decorative

Tehnica folosită este, oarecum, surprinzătoare pentru zona Poiana. Colectivităţile din câmpie au avut biserici construite din nuiele împletite, prinse într-un cadru de furci înfipte în pământ (sistem Fakhwerk) în timp ce biserica "Poiana" este construită în sistem Blockbau: pereţii sunt alcătuiţi din cinci "blăni" (bârne) de stejar suprapuse orizontal şi îmbinate la capete în "ţincuri1" (cheotori). Cioplirea şi îmbinarea "blănilor" s-a făcut cu barda şi cu securea.

Sub streaşină, capetele grinzilor transversale (fixate pe bârnele orizontale prin plătuială şi chertătură) şi căpriorii prelungiţi proeminent în afară formează un sistem de susţinere care are şi un efect decorativ. Acoperişul din şindrilă este unic pentru toată clădirea cu excepţia turnului.

Planul bisericii s-a păstrat intact: navă dreptunghiulară alungită - lungime 16,10 m, lăţime 6,30 m - continuată cu o absidă (incinta altarului) cu patru laturi dispuse într-un contur semicircular. Intrarea se face printr-un pridvor deschis continuat cu pronaosul ("tinda femeilor"), naosul şi altarul, cu fereastra din Sfântul Altar dispusă în axul bisericii. Deasupra pridvorului se află un turn scurt (clopotniţa), de formă paralelipipedică, cu acoperişul în patru ape. Accesul în turn se face pe o scarã aflată în pronaos, în stânga intrării. S-ar putea ca acest element funcţional-constructiv să fi fost adăugat ulterior.

Clopotul din bronz a fost construit la Bucureşti de Alexandru Spireanu în anul 1894, fiind adus de la biserica din Ivăneşti odată cu strămutarea bisericii Poiana.

Bolta naosului şi altarului are formă semicilindrică, sprijinită pe arcuri-nervuri şi "tăvănită" cu scânduri de brad. Pronaosul şi altarul aveau iniţial duşumele din scânduri în timp ce naosul era pardosit cu dale şlefuite, de formă pătrată. După strămutare întreaga pardoseală a fost refăcută, dalele de piatrã păstrându-se doar pe latura dinspre catapeteasmă. Uşile împărăteşti originale au fost recuperate prin bunăvoinţa pr. stavrofor Nifon Petruş (Fundata).

Principalul element decorativ îl constituie brâul în torsadă ("funia", "sânul lui Avraam", "veşnicie") sculptat de-a lungul "blănii" mediane, continuitatea acestuia fiind întreruptã de ferestre şi de absida altarului. Pridvorul are şase stâlpi cu capitele sculptate şi arcade în acolade la grinzi. Portalul uşii de la intrare este ornamentat cu ancadramente şi o cruce incizate.

Elemente decorative, discrete prin simplitatea lor, se întâlnesc şi la strane, proscomidiar şi masa Sfântului Altar. Mobilierul (stranele, iconostasul) se pare că a aparţinut sec. al XIX-lea. Masa Sfântului Altar, în formă de baldachin, este originală şi are elemente decorative feudale sculptate. Icoanele sunt pictate pe lemn şi datează din sec. XVIII-XIX, cele mai multe dintre ele aparţinând chiar bisericii de la Poiana.

De la 1737 (1747?) datează în pridvorul bisericii şi lespedea de mormânt (lungime 156 cm, lăţime 81cm) aparţinând boierului Răducan Ţârcă: "Supt această piatră odihnesc oasele robii lui Dumnezeu Chirca, Stan, Dragomir, Safta, Dumitraşco, Petco, Gheorghe, Tudorachi, Dobre, Maria, Tudora, Voica, Maria, Tudora, Stan, Pena, Matei, Radu, Ancuţa, Dumitru, Dobre, Zamfira, Ivan, Zaharia şi Pavel".

În stânga intrării în biserică se află o cruce de piatră (înălţime 169 cm, lăţime 66 cm) care se pare că a aparţinut unuia dintre ultimii preoţi care au slujit la biserica de la Poiana. Este datată 1889, fiind construită în tehnica meplat, cu un text inscripţionat în limba română cu numele celor care au ridicat crucea şi simbolurile: pasărea sufletului (Sfântul Duh), biserica cu trei turle, brazi îmbrăţişaţi şi soarele în glastră.

Fundaţia a fost executată de S.C. Naldo Impex S.R.L. (administrator Petrică Căbuz) iar instalaţia electrică de S.C. Adma Prodcom S.R.L. (administrator Ion Vonica). Sistematizarea verticală va fi realizată de către Primăria Municipiului Slobozia. Celor care s-au ostenit cu gândul şi cu fapta pentru rectitorirea acestui sfânt lăcaş, în veci numele lor să fie pomenit.