|
Adevăr sau eroare?
E-o zi frumoasă astăzi și câtă încântare,
dar este trist românul, speranța lui îl doare!
Flămânzi îi sunt copiii, nevasta-i revoltată,
durerea-i sapă riduri, cum sapă-n piatră-o daltă!
V-ați adunat la sfat cu toți, în mare taină,
ca să-i furați și leul ce-l mai avea în haină,
dar voi flămânzi besmetici, uitați că-n a lui viață
românul simplu rabdă și rabdă, dar învață!
Jefuitori de țară e tagma voastră slută,
putere nu mai are pe sfânt ca să-l corupă.
Trezitu-sa românul, sătul e de minciună,
e timpul ca puterea minciunii să apună!
Să părăsiți senatul unde-ați făcut păcate,
să vă spălați rușinea, doar dacă se mai poate.
Trezitu-sa românul din somnul lui prea greu,
el, care-n viața asta a fost doar scav mereu.
Românii și-au dat mâna și fug spre farisei,
la zid îi pun acum, pe hoți și pe mișei!
Cei ce-au furat, ne fură și-ultimul dumicat,
plăteasc'acum cu-averea, cu viața-al lor păcat!
Vreau doar atât s-arăt, tristețe și mânie,
condeiul meu va scrie, cât va putea să scrie.
Nu voi uita vreodată că-s simplu muritor,
slujit-am adevărul, slujindu-l vreau să mor.
Aminte să ne aducem de cei ce nu mai sunt,
în sfânt pământul țării ei și-au găsit mormânt.
Slujit-au adevărul cu sacru legământ.
E jertfa lor eroare, sau doar o boare-n vânt?
|
