E posibil

Câinele nopţii

Frigul uitării

Macină o moară

Cornel ARMEANU                                                                                                                                                      Poezii cenzurate                                                                                                                                       

E posibil să cadă frunza mea de acum,
E posibil să urce frunza mea un alt drum.
Totul este posibil, dacă poţi să-nţelegi
Că pe lume mai sunt, da, mai sunt nişte legi.

Pentru starea de-a fi, am să fac tot ce pot,
Pregătit mi-i bagajul cu cuvinte cu tot.
Vor sufla peste mine uragane, furtuni...
Nu vă temeţi, prieteni, mai există minuni.

S-ar putea să mă-ntorc mai bogat printre voi,
Mai bătrân, dar mai tânăr cu câteva ploi.
Eu aşa mă petrec, că aşa-i datul meu,
Am râvnit ca să fiu şi n-am fost curcubeu.

Ce sunt eu, cine-s eu? Nu vă mai obosiţi;
Eu sunt numai ecoul pe când voi vă treziţi.
Anii trec, vine vremea să mă-ntorc în cuvânt
Cât nu e prea târziu şi mai sunt pe pământ.

La uşa casei mele s-a aciuat un câine.
Tu, iartă-l, Doamne-acuma, e câinele pribeag
Ce-şi caută stăpânul şi osul lui de mâine -
El e hoinarul nopţii şi n-are somn nici prag.

El vine de departe, din lumea lui de taină,
Avere are numai doar blana de pe el.
L-aş înveli acuma cu propria mea haină...
O, nu vă temeţi, oameni, de-acest hulit căţel!

Prin stufărişul nopţii, când liniştea apasă
Mai greu decât povara pe umărul silit,
Lăsaţi-mă o clipă cu câinele la masă,
Să-i povestesc, prieteni, de unde am venit.

Muşcă din mine, ca dintr' o pâine,
Frigul uitării, scăpare n-am.
Latră pustia-n bietul meu câine,
Ca pe-o statuie-l zăresc prin geam.

Îmi face semne cocoşul nopţii,
E-n toi ospăţul sus la Castel.
M-aşteaptă tata în umbra porţii,
S-ajung la dânsul, nu pot defel.

Mama, preabuna, e prea departe
Să-mi vadă ochiul înlăcrămat.
Poate e bine, poate-i pe moarte,
De când pe-acasă n-am mai umblat.

Fraţii mei, Doamne, n-au nici-o ştire,
De-o vreme, poate, m-au şi uitat.
Mai am putere preţ de-o iubire,
S-ajung la ţărmul adevărat.

Paşii mei calcă poteci străine,
Rămân acelaşi, greu de-nţeles.
Să-mi lege rana, nu are cine -
Frigul uitării eu l-am ales.

Macină o moară fără încetare,
Din apropiere în îndepărtare.
Macină o moară, macină pe rând
Tot ce-i iese-n cale, patimă şi gând.

Macină o moară pe la miazănoapte
Sacii mei cu vise împletite-n şapte.
Macină o moară, macină pe rând
Pentru veşnicie şi pentru curând.

Macină o moară fără contenire
Din apropiere în nemărginire.
Macină o moară, macină din plin...
Dulce e făina florilor de crin!

Macină o moară lângă lumânare,
Din apropiere în îndepărtare.
Macină o moară şi m-ar măcina,
Dacă azi cu luna m-aş îngemăna.

Pagina principală

Pagina anterioară

Pagina următoare