|
|
|
Scurgerea timpului ard cum am ars și altădată poate mai intens conștient că busola arată corect poziția scurgerii timpului. după o tinerețe îngropată în incertitudine și după o Bătălie în care iluziile și-au arhivat sensurile, lacrima aceea care spală statuia din mine s-a scurs... Hotarul cîtă neliniște și cîtă înfrigurare spuneam că are sîngele meu învolburat secundele îmi lucrează împotrivă timpul cînd eram copil a apus nostalgia după anii duși nu mă doboară ci faptul că în întunericu-acesta inform lacrima mărginită de gene își fixează hotarul... |
|
La infinit să crezi să nu cunoști sfârșitul să vină fără a da semne viața să ți se scurgă la infinit să crezi că ești tînăr pînă când rătăcitul din tine își zguduie ființarea din temelii văzând că totul a trecut consumînd aceste năluciri omenești Insomnie Sînt ani de cînd îmi plimb neliniștea pașilor prin cetate mă obosesc să pot dormi noaptea val-vârtej îmi urcă în creier iluziile mă îndepărtează de atmosfera în care cîndva eram stăpîn singuratatea aceasta mă devoră sângele îmi zvâcnește în tâmple inima pulsează-n ritmuri alerte mă apropii de ultimul cuvînt din poem de parcă-mi întrezăresc sfârșitul |