Biblia raspunde- Articole - Biblia si stiinta

Biblia şi ştiinţa - prietene sau adversare?

Într-o lume tot mai secularizată, în care ştiinţa face progrese uluitoare, în care spectrul cunoştinţelor se lărgeşte în fiecare zi tot mai mult în fiecare domeniu, se pune pe drept cuvânt întrebarea dacă omul mai trebuie să-şi pună încrederea în Biblie sau cel puţin să-i mai dea respectul cuvenit ca o carte a cărţilor, ca un mesaj al Providenţei. La nenumăratele probleme cu care azi se confruntă omenirea poate această carte să ofere soluţii salvatoare sau trebuie să o privim deja cu reticenţă, punându-ne mai mult încrederea în ştirile care apar aproape zilnic din laboratoarele lumii?

Nu trebuie negat faptul evident că în ultimul timp, cu precădere în ultima sută de ani, progrese-le pe care le-a înregistrat ştiinta au fost şi sunt răsunatoare, determinându-l pe om să afirme cu mândrie de multe ori ca soluţia problemelor omenirii, începând de la înmulţirea demografică explozivă şi până la vindecarea unor boli incurabile, de la lipsa resurselor planetare până la găsirea elixirului tinereţii "veşnice", etc, trece prin mâinile lui sau a aparatelor inventate de el.

Progresele înregistrate de medicină, de telecomunicaţii, de ştiintele sociale au făcut ca omul să se privească pe sine cu tot mai multă mândrie şi să-l facă să spere în îmbunătăţirea standardelor vieţii în toate domeniile ei. Contrapartida acestei extraordinare dezvoltări a fost însă o îndepărtar-tare tot mai mare de standardele morale ale înaintaşilor noştri, o refuzare a călăuzirii divine tot mai directă şi o alunecare treptată în braţele desfrâurilor de orice fel. Şi unde am ajuns? În pofida acestor avansuri de netăgăduit, este societatea în care trăim mai "bună", mai curată, mai paşni-că, mai sigură, mai prosperă ca inainte? Cu toate invenţiile de tot felul, a devenit viaţa mai uşoară sau mai grea decât înainte?

Înainte de a ne grăbi să răspundem, să ne amintim că trăim într-o lume a relativităţii şi ca orice problemă pusa pe tapet poate avea o rezolvare, mai multe sau niciuna, depinde din ce parte priveşti. Pentru un călător prin taigaua siberiană, de exemplu, problema frigului se poate rezolva cu câteva lemne, o brichetă şi o vodcă, pentru un locuitor al unei mari metropole civilizate există o sumedenie de alegeri la îndemână: radiatoare electrice, aer condiţionat, sisteme de încălzire centrală, butelii, gaz natural, etc. Însă pentru eschimosul din Groenlanda, crescut de o viaţă întreagă în acele condiţii aprige, frigul este o parte din viaţa lui, o stare de fapt, pentru care pur şi simplu nu există soluţii. Cred că aţi înţeles ce-am vrut să spun. Transformând aceeaşi logică în domeniul spiritual, ar însemna că la problema morţii, a bolilor de orice fel, a păcatului, a originii omului, şi a destinaţiei lui finale ca rasă există mai multe răspunsuri, unul singur sau niciunul.Chiar aşa stau lucrurile? Chiar suntem condamnaţi la o rotire infinită în cercul enigmelor? Suntem aruncaţi în haos pur şi simplu, ca o jucărie stricată? Există şi aici, în dreptul problemelor existenţiale de bază aceeaşi relativitate supărătoare sau nu?

Începând cu Renaşterea, apoi cu explozia descoperirilor ştiinţifice din sec XIX şi XX, ştiinţa a venit puternic din urmă, cu răspunsuri şi soluţii la problemele vieţii. Dar din nefericire însă, nu cu toate răspunsurile. Nu cu toate soluţiile. În acelaşi timp, Biblia a fost lăsată deoparte, hulită din nenumărate motive, dar şi din pricina faptului că soluţia pe care o oferea era mereu aceeaşi. Neschimbătoare. Unică. Plictisitoare. Ea oferea soluţii mai mult legate de exterior, de implicarea unor forţe supranaturale, invizibile. E adevărat, şi ea cerea cooperarea omului, însă bazată în totalitate pe credinţă şi nu pe logică, aşa cum cerea ştiinţa. Şi din această cauză, a fost înlăturată definitiv. Înlăturată de pe mesele laboratoarelor, din consiliile politice, din minţile oamenilor. Omul vroia ceva concret, palpabil, nu năluci. Dorea minuni făcute cu mâinile lui.

Biblia însă nu a oprit niciodată dreptul omului la cercetare, la cunoaştere. E adevărat, azi şi mereu ea a apelat întotdeauna mai întâi la credinţă şi apoi la logică, aţa cum un părinte îi cere unui copil să creada că a pune degetul în priză înseamnă moarte, fără ca să-i spună la vârsta de doi ani legile care acţionează curentul electric. Pe acelea le va înţelege el mai târziu...

Exact în aceeaşi măsură, Dumnezeu doreşte ascultarea noastră din iubire mai întâi, pentru că